Președintele Curții de Conturi, Nicolae Văcăroiu, a declarat, marți, la Clubul de la București, că pe domeniul achizițiilor „se fură prea mult”, el adăugând că anii care urmează, respectiv 2013 și 2014, vor fi cei mai grei pentru România.
„Pe domeniul achizițiilor situația este grea și Curtea de Conturi este extrem de exigentă și dură, începând de acum, pentru că, după toate calculele mele, se fură prea mult”, a spus Văcăroiu.
El a menționat că este nevoie de o autonomie și independență totale a Curții de Conturi, care aduce anual la buget circa 700 de milioane de Euro în plus.
„Curtea de Conturi are nevoie de autonomie totală, de independență totală și de ceva surse financiare, pentru că aparatul singur are o pregătire corespunzătoare și avem o forță umană cu pregătire serioasă și pentru că e singurul organ care pătrunde sub aspectul controlului în primării în mediul rural”, a spus Văcăroiu.
El a precizat că anii următori vor fi foarte grei pentru România.
„După părerea mea vor fi cei mai grei ani ai României din foarte multe considerente. Faptul că am intrat pe o guvernanță fiscală pe care o apreciez că nu avea ce căuta acolo până nu-și rezolvă statele din zona Euro problema, cu o limitare a deficitului bugetar undeva la 1,98 deficit efectiv care înseamnă, fără datoria externă, venituri egal cheltuieli – deci suntem la nivelul anului 2012. Creșterea economică poate duce undeva la 1,5%, ținând seama de baza redusă de la care plecăm”, a menționat Văcăroiu.
El a mai spus că una dintre problemele cele mai greu de rezolvat, reprezentând un „cartof fierbinte”, este suma de 15 miliarde de Euro rezultată din hotărârile judecătorești irevocabile ce echivalează cu despăgubiri în bani pentru foștii proprietari.
Văcăroiu a adus în discuție și pierderile anuale în valoare de 7 miliarde de Euro reprezentând rambursări ilegale de TVA pe facturi false sau firme fantomă, arătând că România are o economie subterană dublă față de cea a UE.